Ianis Zicu a rămas apropiat de clubul din Giulești:** „Sunt dezamăgit că nimeni nu e solidar cu Rapidul!”

Ianis Zicu a rămas apropiat de clubul din Giulești:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

De Ianis Zicu (29 de ani) s-au interesat, cel puțin în ultimii ani, doar ziarele cu iz de cancan. Luni bune românul de rând a știut când acesta s-a împăcat cu soția, s-a despărțit de ea, ce a mâncat, unde a fost și cu cine. Motiv pentru care fostul jucător al lui Poli Timișoara a refuzat constant orice interviu ori intervenție telefonică. Părea că dorește să se rupă total de România, iar transferul în Coreea de Sud întărea ideea. Atacantul care a mai îmbrăcat tricoul lui Dinamo și al lui Rapid a acceptat invitația ProSport de a vorbi despre problemele prin care trec fostele sale cluburi, precum și despre posibila izbucnire a unui război în Coreea de Nord. Cu o singură condiție însă: „Nu vreau să-mi fie răstălmăcite cuvintele”, semn că presa de scandal a lăsat o amprentă masivă în memoria lui Zicu.

Nu te-ai adaptat de la început în Coreea de Sud, fiind împrumutat de la Pohang Steelers la Gangwon FC, actuala echipă de club. Ce ți-a lipsit la început?
Nu au fost probleme de acomodare. În primele șase meciuri, am marcat șase goluri pentru Pohang. Dar după câteva luni am văzut că nu evoluez în poziția în care dau cel mai bun randament și am decis să schimb echipa. Iar antrenorul de la Gangwon mi-a promis că voi juca pe postul de atacant încă de dinainte să semnez.

Campionatul sud-corean nu este unul mediatizat la noi în țară. Cum l-ai descrie în comparație cu cel din România?
Nici Liga I nu e mediatizată în Coreea (râde). Campionatul de aici e bazat pe viteză, toți jucătorii sunt foarte bine pregătiți fizic. Românii care au jucat aici vă pot spune același lucru. Sunt cu 30 de ani înaintea noastră atunci când vine vorba de infrastructură, de stadioane, de condițiile de joc.

Excluzi varianta unei reveniri în Liga I?
Nu, nu o exclud. România e casa mea și mi se pare normal să îmi doresc să mă întorc. Dar nu acum. Am de gând să rămân cât mai mult în străinătate în acest moment.

„Mă simțeam nefericit la Inter”

Ce crezi că îi lipsește fotbalului românesc pentru a deveni unul cu adevărat competitiv și pe plan european?
Sunt mult lucruri pe minus. Trebuie schimbat un întreg sistem care, după părerea mea, este învechit. Și să existe investiții financiare în adevăratul sens al cuvântului, unele care să aibă ca unic scop fotbalul. Nu avem oameni care să fie dispuși să nu‑și urmărească propriul interes, așa cum există în Ucraina sau în Rusia, de exemplu.

Uitându-te în spate, ce crezi că nu a mers la Inter? Promiteai să fii mai mult de un împrumut constant la alte echipe…
Eram foarte tânăr atunci și nu am știut să gestionez anumite momente. Și aici mă refer la cele strict legate de fotbal. Ar fi trebuit să rămân acolo, chiar dacă în primul an mi-a fost foarte greu. Era prima experiență în străinătate și în interior mă simțeam nefericit. Nu am realizat la timp nivelul la care mă aflam, probabil că din cauza asta nu a mers. Nu regret nimic, așa a fost să fie…

„Jucătorii nu trebuie să se sperie cu una, cu două”

Cunoști situația actuală a Rapidului? Ești la curent cu insolvența, cu salariile neplătite ale jucătorilor, cu „sclavia” despre care se vorbește constant în ultimul timp?
Din câte am observat, domnul Copos încearcă să își facă lui un bine, dar să salveze și clubul. Nu e în regulă ce se întâmplă cu jucătorii de acolo, e o situație inimaginabilă! Fiecare dintre ei a muncit ani buni ca să ajungă să semneze un contract de 100.000 de euro sau de 200.000. Mulți au 30 de ani și mi se pare revoltător să nu aibă bani să își plătească ratele la casă, la bancă. Dar dezamăgirea mea cea mai mare este că celelalte echipe nu sunt solidare cu jucătorii. Pentru că azi e Rapidul în situația asta, dar mâine poate să fie alt club. De asta cred că singura variantă este ca fotbaliștii să aibă un sindicat al lor și să nu se mai sperie cu una, cu două la orice amenințare din partea patronilor.

Despre Dinamo ce poți să spui? A fost un sezon cu multe suișuri și coborâșuri și pentru ea…
De când am plecat de acolo, mi-am promis că nu o să mai discut despre acest club. Dar pentru că acum au un acționar care se comportă civilizat și care încearcă să aducă un alt nivel de management, vreau să îi urez succes. Și mai vreau să-l felicit pe prietenul meu Dănciulescu, pentru tot ce a realizat în fotbal. E un mare fotbalist și un mare caracter.

Cu ce colegi mai ții legătura din România?
Vorbesc cu cei care mi-au fost prieteni și la bine, și la rău. Ovidiu Burcă e unul dintre ei. Și l-am nominalizat pe el pentru că acum nu mai este jucător în activitate și s-ar fi supărat dacă nu spuneam de el atunci când eram întrebat de asta (râde).

„Nu cred că va izbucni un război”

De-a lungul timpului ai refuzat vreo ofertă pe care acum îți dorești să nu o fi făcut-o?
Da… Am și refuzat unele, am și semnat și au picat după. Am avut de toate în viața mea. Am un mic regret legat de perioada Inter, când în 2004 poate ar fi trebuit să rămân acolo, nu să merg sub formă de împrumut pentru a doua oară la Parma.

Crezi că Liga Profesionistă de Fotbal își vede propriul interes și, făcând asta, distruge Liga I?
Cred că e timpul pentru o schimbare. Sunt acolo oameni care au făcut lucruri bune, dar când te uiți în orice alt campionat din lume și vezi cu cât respect și profesionalism lucrează cei care conduc acest fenomen, nu poți să nu te întrebi de ce la noi nu se poate la fel și dacă e atât de greu ca fiecare om să își vadă de treaba lui fără să jignească.

Ce lucru nu știm despre Ianis Zicu și ne-ar surprinde să aflăm?
Voi oricum știți totul despre mine (râde). Senzaționalul este inventat constant, așa că prefer să îmi trăiesc viața personală, bucuriile și dezamăgirile acasă și foarte discret.

Se vorbește în ultimul timp de începerea unui război între Coreea de Nord și America. Simți o oarecare tensiune la meciuri, în viața de zi cu zi?
Nu, absolut deloc. Cei de aici spun că sunt doar vorbe în vânt venite din partea lor pentru a-și putea menține sistemul comunist în țara lor. Am încredere că nu o să se întâmple așa ceva.

Singurul regret pe care îl am din Liga I e că nu am câștigat titlul și cu Poli Timișoara. În rest, sunt foarte mulțumit. Am câștigat tot ce se putea câștiga!
Ianis ZICU, atacant Gangwon FC

Din cauza fusului orar nu reușesc să urmăresc niciun meci din Liga I
Ianis ZICU, atacant Gangwon FC

O să vedeți peste ani ce voi face și cât de bun o să fiu ca antrenor
Ianis ZICU, atacant Gangwon FC

Nu cred că ar trebui să se facă un caz din decizia lui Radu Ștefan de a se retrage. Fiecare om e liber să facă exact ce simte. Alții își schimbă naționali­tatea și nu îi mai judecă nimeni...
Ianis ZICU, atacant Gangwon FC

Cred că Bourceanu are șanse mari să joace într-un campionat puternic din străinătate
Ianis ZICU, atacant Gangwon FC

Cred că orice fotbalist joacă mai bine cu 40% dacă stadionul e plin. Atmosfera face ca jocul să fie mai bun
Ianis ZICU, atacant Gangwon FC

Un gol a marcat Ianis Zicu pentru naționala României, în partida din 2011 contra Luxemburgului (3-1). El are 12 selecții în prima reprezentativă

30 de meciuri a jucat Zicu pentru Poli Timișoara, în sezonul 2010 – 2011, marcând 18 goluri

122 de apariții în Liga I are Zicu în tricoul lui Dinamo, pentru care a marcat 25 de goluri
 

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Ciobotariu îl costă ”o căciulă de bani” pe Șucu dacă vrea să-l transfere imediat
Ciobotariu îl costă ”o căciulă de bani” pe Șucu dacă vrea să-l transfere imediat
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Bomba sfârşitului de an! Adrian Mutu, revenire de senzaţie în Superliga
Bomba sfârşitului de an! Adrian Mutu, revenire de senzaţie în Superliga
BREAKING | Trădare istorică!? Rapid l-a ofertat pe Nicolae Stanciu. Răspunsul primit din partea fotbalistului
BREAKING | Trădare istorică!? Rapid l-a ofertat pe Nicolae Stanciu. Răspunsul primit din partea fotbalistului
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Soția lui Dani Oțil, pusă la ZID de români! Gabriela Prisăcariu a răbufnit pe internet: 'VĂ ROG să....'
Soția lui Dani Oțil, pusă la ZID de români! Gabriela Prisăcariu a răbufnit pe internet: 'VĂ ROG să....'
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
Descoperire ULUITOARE! Ce s-a văzut din satelit în Groenlanda?
Descoperire ULUITOARE! Ce s-a văzut din satelit în Groenlanda?
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Dezvăluire bombă despre Călin Georgescu. Marele adevăr s-a aflat. Legătura secretă cu Vladimir Putin și Dmitri Medvedev
Dezvăluire bombă despre Călin Georgescu. Marele adevăr s-a aflat. Legătura secretă cu Vladimir Putin și Dmitri Medvedev
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
×